Un nevăzător și prietenul lui fără brațe au plantat 10.000 de copaci. „Eu sunt mâinile lui, iar el este ochii mei”

Un nevăzător și prietenul lui fără brațe au plantat 10.000 de copaci. „Eu sunt mâinile lui, iar el este ochii mei
Publicat: 19/03/2015, 16:36

Un bărbat orb și prietenul lui rămas fără brațe în urma unui accident au demonstrat că, dacă ai voință, nicio dizabilitate nu te poate împiedica să-ți îndeplinești visul. Așdar, în ultimii zece ani, Jia Haixia și Jia Wenqi au plantat în Hebei, China, nu mai puțin de 10.000 de copaci.

Cei doi chinezi, acum în vârstă de 53 de ani, s-au împrietenit în urmă cu un deceniu, când nici unul, nici celălalt nu reușea să-și găsească un loc de muncă din cauza afecțiunilor fizice, scrie dailymail.co.uk.

Haixia s-a născut cu cataractă congenitală, din cauza căreia nu a putut vedea nicioadă cu ochiul stâng. În anul 2000 însă, în urma unui accident, bărbatul și-a pierdut vederea și la celălalt ochi, devenind astfel complet orb.

Wenqui, pe de altă parte, și-a pierdut ambele brașe într-un accident, pe când avea doar trei ani.

FOTO: dailymail.co.uk

Așadar, în 2001, după ce toate încercările de a se angaja au eșuat, Haixa și Wenqui au decis totuși să facă ceva pentru viitoarele generații: au luat în arendă un teren din apropierea unui râu și au început să planteze copaci.

„Eu sunt mâinile lui, iar el este ochii mei”, a spus Haixia.

Munca lor le-a adus astfel un mic venit din partea guvernului și, în plus, s-a dovedit a fi un mijloc eficient de protecție a satului lor împotriva inundațiilor.

FOTO: dailymail.co.uk

În fiecare zi, cei doi se trezesc la ora 7 și pleacă la plantat. Drumul este anevoios, astfel că Wenqui trebui să-și care prietenul în spate pentru a traversa un râu. Mai departe, Haixia se ocupă la plantatul în sine, ghidat fiind însă de prietenul lui. Pentru că nu își permit să cumpere puieți, bărbații recoltează butași manual.

FOTO: dailymail.co.uk

Nu a fost o muncă ușoară, însă acum, după 10 ani de când și-au început „proiectul”, Haixia și Wenqui au reușit să planteze nu mai puțin de 10.000 de copaci, pe o suprafață de trei hectare.

„Suntem pe picioarele noastre. Rodul muncii noastre este dulce”, a spus Wenqui în cele din urmă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
„Săracii” oameni bogați. Cu ce probleme se confruntă milionarii și miliardarii?
×